Dezvoltare personala 7. Capcana autoreflexivitatii

(1 voturi)

290 vizualizari

Laura Timofei

Când a fost ultima oară când aţi petrecut ceva timp singuri, doar cu voi înşivă, încercând să vă cunoaşteţi, să vă înţelegeţi, poate să începeţi să vă iubiţi, sau dimpotrivă, să decideţi că ar cam fi timpul să schimbaţi ceva? De altfel, dacă vă veţi revedea rutina zilnică veţi fi surprinşi cât de puţin timp acordaţi reflecţiei asupra propriei persoane.

Un experiment revelator în acest sens a fost realizat cu participarea a peste o sută de persoane, între 19 şi 63 de ani, echipate cu pagere, care semnalau la fiecare două ore, între 7:30 AM şi 10:30 PM. La fiecare semnal, persoana aten­ţionată trebuia să noteze la ce se gândea în acel moment. Din 4.700 de obser­vaţii, 8% consemnează reflecţii asupra sinelui. Iar atunci când se gân­deau la propria persoană, subiecţii au declarat că nu erau bine dispuşi şi că ar fi dorit să facă altceva.

Robert Wicklund explică acest fenomen prin teoria autoreflexivităţii (self-awareness theory), în care susţine că reflecţia asupra propriei persoane este dezagreabilă, deoarece scoate în evidenţă neîmplinirile şi carenţele noastre. Din acest motiv, preferăm să evităm intensificarea meditaţiei asupra Eului propriu.

Anumite situaţii (self-focusing situations) ne forţează să ne supra­veghem şi să devenim obiectul atenţiei noastre: atunci când vorbim despre noi înşine, când ne privim în oglindă, când ne aflăm în faţa unei asistenţe sau în faţa unei camere de luat vederi, când ieşim cumva în evidenţă şi suntem forţaţi să ne intensificăm autoreflexivitatea, ceea ce scoate în evidenţă carenţele noastre în raport cu standardele la care subscriem, fapt ce determină o scădere temporară a respectului de sine.

În faţa frământărilor intense provocate de discrepanţele între ceea ce suntem şi ceea ce am vrea sau ştim că ar trebui să fim, oamenii re­curg adesea la una dintre următoarele două soluţii:

 1) schimbarea com­portamentului pentru reducerea discre­panţelor;

 2) amorţirea sau adormirea conştiinţei de sine.

 Alegerea soluţiei depinde de încrederea în posibilitatea reducerii discrepanţelor şi de satisfacţia oferită de pro­gresele înregistrate. Dacă acestea lipsesc, individul caută să uite de sine, urmă­rind tot felul de distracţii sau, mai rău, căzând pradă depen­denţei de alcool sau droguri.

Autosupravegherea poate avea şi efecte „perverse“ sau paradoxale, sporind şansele noastre de a rata comportamentul dorit. Daniel Wegner descrie aşa-numitele ironic processes: cu cât ne străduim mai mult să inhibăm un anumit gând, sentiment sau com­porta­ment, cu atât şansele de reuşită scad.Încercaţi şi voi, într-o noapte în care nu puteţi adormi, să nu vă pese de asta şi veţi adormi şi mai greu.Autosupravegherea creează adesea teama de eşec, de unde efectul ironic sau para­doxal. Acesta se produce mai ales atunci când suntem cogni­tiv ocupaţi, distraţi, grăbiţi sau stresaţi.

Agreabilă sau nu, totuşi pentru cei mai mulţi dintre noi, introspecţia – auto-observarea propri­ilor noastre gânduri, sentimente şi motivaţii – reprezintă calea cea mai sigură şi cea mai directă spre cunoaşterea de sine.

Încercaţi să includeţi în rutina zilnică măcar 5 minute pe care să le petreceţi doar cu voi înşivă. Şi dacă vouă înşivă nu vă sunteţi cea mai bună companie, cum credeţi că se simt ceilalţi în preajma voastră?