Dezvoltare personala 8. Eu si cu mine
(Fara voturi momentan)

Printeaza acest articol Email This Post 720 vizualizari

Laura Timofei

Prin atri­butul esenţial al conştiinţei de sine, omul este singura fiinţă care sintetizează şi rapor­tează toate experienţele sale faţă de o „entitate“ constantă – sinele, în a cărui memorie se păstrează amintirea experi­enţelor trecute şi care îşi proiectează în viitor motivele şi intenţiile, acţionând pentru îndeplinirea lor. Deşi este o componentă lăuntrică, adânc subi­ectivă a personalităţii, sinele poartă amprenta reali­tăţii sociale în geneza, structura şi funcţionalitatea sa.

În literatura de specialitate anglo-americană se utilizează conceptul de sine (self), prin care se înţelege imaginea individului despre propria persoană – nu însă ca percepţie superficială şi schimbătoare, ci ca ansamblu de credinţe şi opinii profunde, subtile privind „miezul“ propriei fiinţe, accesibile prin autoreflexivitate. Conceptul anglo-american de self e mai cuprinzător decât românescul Eu, înglobând deopotrivă judecăţile individului despre propria persoană, cât şi ceea ce el primeşte din contextul său social ca informaţii obiec­tive despre propria fiinţă, reflectată în judecata celorlalţi.

G. H. Mead explicitează această bivalenţă a sinelui (self) printr-o celebră distinc­ţie, între „I“ şi „Me“. Componenta „I“ (căreia îi corespunde Eu din limba română) este sinele ca subiect – creator, spontan, dinamic, iniţiator de acte şi emiţător de judecăţi, în vreme ce componenta „Me“ (căreia cu greu i‑am putea spune în româneşte minele) exprimă sinele ca obiect, adică personalitatea modelată de contextul social, prin asimilarea de către individ a unor reguli, norme şi roluri sociale. Cu alte cuvinte, Me reprezintă sinele conformist, ceea ce suntem şi facem în calitate de exponenţi ai anumitor grupuri şi contexte sociale.

Cunoaşterea sinelui presupune aşadar o abordare distinctă: pe de o parte o privire în şi din interior ce ne va dezvălui eul  şi pe de altă parte observarea imaginii mele percepute de alţii. Charles Horton Cooley a intro­dus termenul looking-glass self –„Sinele în oglindă“ – pentru a sugera faptul că ceilalţi reprezintă oglinzi în care ne vedem propria imagine. Adesea ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine imaginându‑ne ceea ce alte persoane, a căror opinie ni se pare impor­tantă, gândesc despre noi, încorporând apre­cierile lor în imaginea de sine. O atenţionare se impune totuşi: ceea ce noi gândim despre propria persoană nu este întotdeauna în deplin acord cu ceea ce alţii cred efectiv despre noi.

Trebuie să ţinem seama şi de faptul că oamenii tind să reflecteze nu numai asupra Eurilor lor actuale, ci şi asupra Eurilor posibile – ceea ce ei ar putea, le‑ar plăcea ori se tem că ar putea să devină în viitor.

Exercițiu

Faceţi următorul exerciţiu: pe o coală albă, scrieţi zece trăsături care descriu ce fel de persoană sunteţi realmente. Alcătuiţi apoi o a doua listă de zece trăsături care descriu ce fel de persoană ar trebui să fiţi, caracteristici pe care ar trebui să le aveţi pentru a vă mulţumi simţul datoriei şi pentru a face faţă obligaţiilor şi răspunderilor ce vă revin. Alcă­tuiţi a treia listă, care descrie idealul vostru, modul în care v‑ar plăcea să fiţi, încor­porând speranţele, dorin­ţele şi visele cele mai tăinuite. Veţi avea trei liste, care descriu Eul vostru actual, pe cel normativ sau dorit de către ceilalţi şi Eul ideal.

Prima listă defineşte conceptul Sinelui; celelalte două definesc standardele voastre personale sau reperele orientative ale Sinelui (self-guides). În măsura în care nu corespundeţi acestor standarde, veţi avea un respect de sine scăzut, o stare afectivă negativă şi, în cel mai rău caz, tulburări afective. Dacă există discrepanţe între Sinele vostru actual şi cel impus de expectaţiile celorlalţi, vă simţiţi vinovaţi, ruşinaţi şi resentimentari; puteţi avea chiar tulburări anxioase şi temeri excesive. Dacă se ivesc discrepanţe între Sinele vostru actual şi cel ideal, vă simţiţi frustraţi, trişti, dezamăgiţi şi neîmpliniţi; în cazuri extreme, se poate ajunge la depresie.

Lasa un comentariu