1,181 vizualizari
Autor Daniel Lixandru
„Dacă vrei să câştigi ceva, aleargă 100 de metri. Dacă vrei să alegi o nouă viaţă, aleargă un maraton.”
Istoria şi povestea
A fost odată ca niciodată, acum 2500 de ani, în anul 490 i.c., un oraş de oameni liberi, Atena. O armată persană, de patru ori mai numeroasă, ameninţa Atena. Persia dorea să-şi mărească influenţa şi teritoriile ocupate în zona Greciei şi a Europei. Atenienii l-au trimis pe Phidippides, un alergător profesionist, ca sol la spartani pentru a cere ajutor. Acesta a facut, se pare, drumul de 200 de km pana in Sparta în 36 de ore. Spartanii le-au spus atenienilor că-i vor ajuta, dar după ce se va termina sărbătoarea religioasă. Phidippides a alergat încă 200 de km pentru a duce vestea nu tocmai fericită. Imediat, armata ateniană a mărşăluit în locul numit Marathon, inclusiv Phidippides, pentru a se pregăti de bătălie.
Atenienii au lansat un atac surpriză care, ţinând cont de diferenţa numerică, a părut sinucigaş. Atenienii au învins în acea luptă, cauzând pierderi importante
inamicului; au murit 6.400 de persani şi doar 192 de greci.
Phidippides a fost trimis din nou spre Atena, la 42 de km, pentru a duce vestea victoriei. Deşi era oboist după drumurile făcute şi lupta în armura grea din acea dimineaţă, a acceptat provocarea. Astfel, a dus la o limită de neimaginat puterea umană de a rezista
şi se pare că a ajuns la Atena în aproximativ 3 ore. Imediat după ce a dus mesajul victoriei a murit la scurt timp de epuizare. Sparta şi celelalte oraşe greceşti s-au unit după această luptă şi au alungat pentru totdeauna armata persană.
Acesta a fost un moment de cotitură în istoria universală, deoarece a oprit armata persană din încercarea ei de a cuceri întreaga Europă. Această victorie a dat grecilor o încredere incredibilă în ei, în forma de guvernare şi în cultura lor. Acest lucru a propulsat oraşele greceşti ca modele pentru libertate, democraţie, dezvoltare culturală şi prosperitate. Au urmat după aceea sute de ani de dezvoltare, care au făcut cunoscută în întreaga lume cultura greacă şi au făcut ca Europa să fie ceea ce este acum.
La secole după această victorie, la primele jocuri olimpice moderne, prima proba de maraton a fost câştigată de poştaşul grec Spiridon Louis, cu timpul
de 3 ore 58 de minute şi 50 de secunde. De atunci spiritul maratonului îi face pe sute de mii de oameni să alerge anual această probă. Spiritul de sacrificiu şi
dedicaţia este astfel rememorată. De atunci alergarea a 42,195 kilometri rămâne o încercare a dedicaţiei, depăşirii limitelor, pregătirii şi curajului.
De ce să alergi un maraton?
Mulţi se întreabă de ce se alergăm un maraton când putem alerga 100 de metri? Este mai simplu să alergi 100 de metri, o poate face toată lumea şi mai mult decât atât, au făcut-o mulţi oameni de afaceri şi manageri din 1990 până acum. Piaţa a fost într-o creştere naturală, care a permis o abordare pe termen scurt a afacerilor. Acum se văd organizaţiile care gâfâie. Acum se văd managerii care fac lucrurile ca până în 2008 şi aşteaptă rezultate diferite. Mai merge? Până
când? Este clar că în acest moment doar organizaţiile şi oamenii care sunt pregătiţi pentru a „alerga” maratoane vor mai rezista la un nivel înalt. Restul vor suferi până când se vor opri sau se vor pierde în masa mediocrităţii.
Oare ce ne dorim din afaceri? Ce ne dorim ca actori într-o piaţă competitivă? Clienţi care să alerge cu noi maratoane sau 100 de metri? Dacă vrem să alerge
cu noi maratoane, atunci cum o putem face dacă nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva? Schimbările consistente la nivel organizaţional sau personal se fac în
stil de maraton. Altfel nu rezistă şi ne întoarcem la situaţia iniţială.
În viaţa personală lucrurile stau la fel. Cei abordează viaţa ca o succesiune de sprinturi ajung să obosească, să facă lucruri fără perspectivă şi să fie prinşi în jocul lui “a avea”. O abordare pe termen lung a dezvoltării personale este cheia. Se zice că pentru a deveni expert într-un domeniu ai nevoie de 1000 de ore. Asta înseamnă câte 3 ore pe zi timp de un an de zile.
Alergarea unui maraton este şi o formă de civilizaţie. Dacă la maratonul de la Berlin aleargă 40.000 de oameni şi sunt 1.000.000 de spectatori, la Bucureşti aleargă doar 250 şi sunt câţiva spectatori. Oare este o diferenţa între felul în care se fac afaceri în Germania şi felul în care se fac în România?
Ce învăţăm din maraton?
În 1998 am început să lucrez într-o companie de asigurări al cărei director general era un maratonist, Jetse de Vries. El a pus bazele acestei companii, care
în doi ani a devenit lider de piaţă, rămânând şi în ziua de azi acolo, la distanţă mare de alte companii.
Nu prea ştiam multe despre maraton, dar am văzut principiile luate de la maraton şi aplicate de el în viaţa personală şi în business: pregătire permanentă,
dedicaţie, încredere în potenţialul uman, control, dezvoltare.
Sunt patru factori esenţiali care ne sprijină să “alergăm” un maraton, fie că este în sport sau în viaţă:
• Dedicaţie pe termen lung şi mediu în pregătire şi dezvoltare.
Această înseamnă să ne planificăm acţiunile şi şi muncim
pentru a ajunge acolo unde vrem să ajungem.
• Control asupra stărilor şi comportamentelor. Studiile
făcute în pieţe dezvoltate şi chiar şi pe la noi arată că este o mare legătură între ce se întâmplă în organizaţie şi gradul de satisfacţie al clientului. Dacă o organizaţie este dominată de lupte interne, birocraţie excesivă, primul care o va sesiza si taxa va fi clientul. La nivel personal, ceea ce se întâmplă în mintea noastră se reflectă în comportamente.
• Încredere în forţele proprii. O afacere de succes se poate face doar cu oameni care au încredere în ei şi în cei cu care lucrează. Încrederea ne face să depăşim limite pe care nici măcar nu ni le puteam imagina în trecut.
• Concentrare pe punctele forte. Cei care se concentrează pe calităţile pe care le au vor avea succes. O companie care vrea să mulţumească toate segmentele de clienţi se va pierde în necunoscut. Un om care se va concentra doar pe îmbunătăţirea defectelor va avea de pierdut. De asemenea, un om care vrea să le facă pe toate, va face lucrurile la un nivel superficial.
Încredere: depășirea limitelor
V-aţi gândit să alergaţi un maraton? Am întrebat acest lucru în cursuri, la conferinţe, la prezentări motivaţionale. Doar 10% au spus avut curajul să spună da. Şi totuşi, peste 90% dintre noi putem alerga un maraton. Am văzut oameni care au alergat primul maraton la 40 de ani. Este un domn, Cristian Chiurlea, care are 70 de ani şi aleargă cel puţin două maratoane pe an. Eu am alergat primul maraton la 34 de ani, în 2008 am alergat 7 maratoane, iar anul acesta, la 40 de ani, am scos cel mai bun timp din viaţa mea, cu peste 30 de minute mai bun decât timpul de acum cinci ani. Pentru a face acest lucru, încrederea este ingredientul de bază.
Câtă nevoie de încredere în noi este momentul să avem azi, indiferent că suntem directorul general sau cel mai nou vânzător din companie? Câtă încredere am nevoie pentru a face schimbări în viaţa personală? Discutam zilele acestea cu un prieten, director comercial într-o firmă, că el are un plan cu 80% mai mare decât anul trecut şi este 100% convins că îl va face. Mai are să-i convingă pe colegii lui că se poate. Îmi mai spunea că se întâlneşte cu foarte mulţi prieteni, manageri în alte companii, care sunt deprimaţi şi bulversaţi de ce se întâmplă şi văd viitorul în gri spre negru. Câte „maratoane” nu am ratat să alergăm în viaţa profesională şi personală, doar pentru că nu am avut încredere în noi şi în potenţialul nostru.
Am văzut mii de oameni care au luat-o de la capăt, am văzut companii care au renăscut din propria cenuşă, doar pentru că au avut încredere că pot face acest lucru.
În cadrul organizaţiilor, încrederea în ceilalţi este ingredientul eficienţei. Într-un studiu de eficacitate managerială făcut la nivelul a 300 de manageri din România, am observat că delegarea era punctul cel mai slab al lor. Cauza principală a delegării ineficiente are legătură cu încrederea în subordonaţi. Neîncrederea în ceilalţi este şi un simptom al neîncrederii în noi înşine.
Convingerea că poţi face ceva împreună cu oamenii de lângă tine
este o caracteristică a oamenilor care au succes în afaceri. Henri Ford spunea: „Dacă tu crezi că poţi sau că nu poţi să faci un lucru, vei avea dreptate cu siguranţă”.
Dedicaţie: planificare şi training
Maratonul nu poate fi minţit. Dacă nu te antrenezi sistematic după un plan amănunţit, nu vei termina cursa. Anul acesta a alergat cu mine, la maratonul Bucureştiului, un prieten care la 18 ani era unul dintre cei mai buni din ţară la alergările pe distanţe lungi. Nu prea s-a antrenat foarte mult pentru această cursă. I-am recomandat să se înscrie la semimaraton, adică la 21 de km, dar faptul că avea experienţa din trecut l-a făcut să se înscrie la proba de maraton. Mie mi s-a părut prea mult chiar şi pentru un om experimentat ca el, deoarece nu se antrenase suficient. În cursă, la kilometrul 34 a fost nevoit să renunţe, deoarece nu putea să mai mişte picioarele. În afaceri este similar. Dacă nu ne pregătim sistematic există riscul să clacăm. Mai ales spre sfârşitul cursei este posibil să nu mai avem energie.
A venit criza, am făcut economii, bugetul de training a fost primul tăiat. Asta spune ceva şi despre cultura managerială din acele organizaţii. Înseamnă că pregătirea nu este importantă pentru managerii acelor companii. Normal că aşa este, dacă până acum, de 20 de ani, a fost o creştere naturală a pieţei. Acum am tăiat singura modalitate de a ne pregăti pentru momentele provocatoare care ne aşteaptă. Este ca şi cum i-am spune unui maratonist
că dacă are pantofi sport de calitate şi alimentaţie bună va alerga maratonul, indiferent de cât de mult se antrenează. Au fost maratonişti care au alergat şi în picioarele goale un maraton.
Şi totuşi managerii ştiu mai bine ce fac. Din păcate organizaţiile au obiective pe termen lung, iar managerii au obiective pe termen scurt. Chiar dacă bugetul de training este primul tăiat de pe listă, ar fi bine să folosească optim resursele interne. Dacă ne oprim din pregătire va exista o singură direcţie şi aceasta este în jos. În compania de asigurări în care am lucrat timp de șapte ani,
bugetul de training a fost tot timpul generos.
O situaţie hilară întâlnită în activitatea de consultant este aceea în care decidenţii din companii vor ca în două zile să instruieşti un vânzător pentru a fi perfomant. Nu prea am auzit în sport că poţi obţine performaţi în două zile de antrenament. Totul se clădeşte în timp. Pentru a fi maratonist în management și vânzări ai nevoie de pregătire de maratonist, adică zi de zi. Doar un program integrat de training şi coaching poate duce dezvoltarea de competenţe care aduc rezultatele. Mai mult, fără o implicare a managementului în dezvoltarea oamenilor, rezultatele nu vor dura. În ultimii doi ani am avut 3 clienţi în domeniul comerţului cu IT. Acest domeniu a fost foarte afectat în 2009. Analizam implicarea lor dezvoltarea oamenilor şi evoluţiile organizaţiei ca întreg în situaţia de criză. Organizaţia A a avut un program integrat de schimbare organizaţională, training şi coaching, iar managerii se implicau direct în pregătirea sistematică a personalului.
Dezvoltarea oamenilor era privită aici ca un proces pe termen lung. Organizaţia B privea instruirea ca un eveniment de două zile, o dată la doi ani. Organizaţia C avea o abordare apropiată cu organizaţia B, numai că apelau puţin mai des la training. Anul acesta organizaţia A o duce cel mai bine din piaţă, organizaţia B a dat faliment, iar organizaţia C a fuzionat.
Dezvoltarea competenţelor şi a oamenilor în general se face în stil de maraton şi nu de 100 de metri. Doar pentru a integra o deprindere ai nevoie de 90 de zile de pregătire sistematică.
Control: jocul intern – jocul extern
Ideea de joc intern a fost dezvoltată de Timothy Gallwey, cu scopul de a ajuta oamenii să atingă excelenţa în sport şi după aceea în afaceri, management şi în orice domeniu care urmăreşte performanţa. Atunci când sportivii ajung la performanţă în ceea ce priveşte tehnica, ceea ce va face diferenţa este felul în care se stăpâneşte jocul interior. Jocul interior este o simbioză a felului în care ne motivăm, ne controlăm stările şi emoţiile la succes sau eşec, rezolvăm conflictele interioare pe care le avem. În maraton există multe momente grele, dar cel mai greu este „zidul”. Acest fenomen apare după kilometrul 30, când rezervele de energie practic sunt consumate, iar organismul face eforturi
să ia energia din alte surse. În acel moment, la nivel psihic este foarte provocator, deoarece apar gânduri negative, lipsă de motivaţie şi frustări.
Maratoniştii care stăpânesc zbaterile interne ale acelor momente vor termina cursa. Haideţi să ne gândim la un manager de vânzări care nu-şi face
planul. Cum îşi controlează „jocul intern” pentru a fi eficient în „jocul extern”? Va da frîu liber impulsurilor sau va tansforma impulsurile negative în motivaţie şi sprijin pentru ceilalţi. Discutam deschis, săptămâna aceasta, cu o directoare de training dintr-o mare companie multinaţională despre leadership-ul din organizaţia sa. Directorul general le cerea oamenilor să dezvolte un program prin care oamenii să devină mai buni lideri, dar el era primul care „ucidea” ideea prin exemplul personal: critica în public, lipsa de respect faţă de manageri, labilitate în emoţii şi decizii. Ce puteau să înveţe oamenii de la el? Care era modelul de urmat? Oamenii cred ceea ce faci, nu ceea ce zici. Iată deci cum jocul intern al unei persoane poate influenţa cultura unei organizaţii de 3.000 de oameni.
La nivelul unei organizaţii, o cultură organizaţională orientată spre dezvoltare va genera rezultate constant crescătoare, faţă de o cultură orientată spre „heirupism” care va genera creşteri şi descreşteri care vor duce în final la declin. Felul în care o organizaţie rezolvă frustările şi conflictele va afecta şi relaţia pe termen lung pe care aceasta o are cu clienţii. Foarte uşor se poate copia un produs de asigurare, dar este foarte greu să copiezi ce se întâmplă în interiorul organizaţiei pentru a duce acel produs exact clientului care are nevoie de el. Coaching-ul este cel care ne ajută foarte tare în stăpânirea jocului intern. Fie că este vorba de coaching în echipă, pe teme profesionale sau personale, ne
va ajuta să obţinem performanţele dorite. Ar fi bine să fie făcut de profesionişti, care nu îl confundă cu o sesiune de analiză o rezultatelor. Jocul intern determină jocul extern, iar fără un joc intern bun nu vom putea alerga maratoane.
Concentrare pe punctele forte: competiţia
Maratonul perfect este cel în care alergi cu aceiaşi viteză pe toţi ce 42,195 km, chiar dacă ceilalţi competitori merg la început mai repede. Aceasta înseamnă să te concentrezi pe strategia ta şi calităţile tale. Dacă intri în competiţie cu ceilalţi şi uiţi de tine, sigur vei pierde cursa. În sport, ca şi în afaceri, o mare problemă este competiţia excesivă. Uitaţi-vă la echipele noastre de fotbal,
conducătorii duc o competiţie aberantă, în loc să se concentreze pe dezvoltare. Performanţele în afara ţării arată că nu avem valoare.
În sesiunile de pregătire pe care le am cu oameni de conducere îi întreb următoarele: Competiţia este bună? Majoritatea răspund că da şi cred cu tărie în acest lucru. Studiile au arătat că o competiţie exagerată va deveni contraproductivă. Competiţia excesivă ne face să ne concentrăm pe ceilalţi şi să uităm ce putem face noi cel mai bine. Competiţia excesivă ne face să dorim să
fim alţii şi să uităm cine suntem. Competiţia excesivă îl va face pe un manager să nu dorească să aibă oameni de valoare lângă el. Sunteţi manager? Răspundeţi la această întrebare: Cu ce vă diferenţiaţi esenţial de competiţie? Care sunt calităţile pe care le aveţi faţă de competiţie? Care este nişa pe care o abordaţi?
Concentrându-ne pe calităţi vom obţine rezultate. Este o companie de asigurări care, deşi era unul dintre actorii mari ai jocului RCA-urilor, anul acesta nu s-a mai concentrat excesiv în această luptă, ci a urmărit o altă nişă, cu alt tip de produs, care i-a adus beneficii financiare mult mai mari. Dezvoltarea rapidă apare în
momentul în care ne concentrăm pe ceea ce ne dorim noi şi nu suntem orbiţi de competiţie.
Pe final aş vrea să mai spun un lucru despre ce ne învaţă un maraton. Gândiţi-vă la un maratonsit despre care aţi auzit că s-a dopat. Gândiţi-vă la un alergător de 100 de metri care s-a dopat. Eu nu am auzit de maratonişti dopaţi. Maratonul ne ajută să ne dezvoltăm caraterul şi etica profesională şi să dorim să aveam o
lume mai bună lângă noi. Cred că, în acest moment, doar având valori constructive, un om, o organizaţie sau o societate poate creşte. Indiferent în cât timp şi la ce vârstă vei alerga un maraton un lucru este cert: îţi va transforma iremediabil în bine viaţa. Marele atlet Emil Zatopek spunea : „Dacă vrei să câştigi ceva, aleargă 100 de metri. Dacă vrei să alegi o nouă viaţă, aleargă un maraton.” Dacă vreţi să alergăm un maraton, putem alerga împreună mai multe tipuri de maratoane: maratonul vânzărilor, maratonul managementului, maratonul dezvoltării personale, maratonul organizaţiei şi maraton de 42,195 km. Locul unde ne găsiţi este acolo unde se învăţă să alergaţi primul maraton www.1marathon.ro .
Loading ...
(5 voturi)
