Jocul intern

(2 voturi)

489 vizualizari

Daniel Lixandru

 “Îndoielile noastre sunt trădători şi ne fac să pierdem lucrurile bune pe care le-am putea caştiga, prin teama de a încerca.” William Shakespeare (1564-1616)

Se spune că cea mai mare provocare în leadership este să ştii cu cine lucrezi. Cred totuşi că cea mai mare provocare este să ştii cine eşti. Să ştii care-ţi sunt calităţile, dar şi mai mult cum faci faţă provocărilor. În ultimul an stresul generat de criză a creat multe probleme de nivelul performanţei în afaceri şi performanţei individuale.

Conceptul de „joc interior” a fost dezvoltat de Timothy Gallwey cu scopul de a-i ajuta pe ceilalţi să-şi dezvolte excelenţa în diferite sporturi (de ex. tenis, golf, schi etc.), în muzică, dar şi în afaceri şi management, practic oriunde se urmăreşte performanţa. Atunci când sportivii ajung la performanţă în jocul exterior, singurul mare adversar şi cel mai de temut rămâne propria lui mintea. Ce se află în calea performanţei oamenilor? Ce face, câteodată, performaţa aşa de dificilă? Ce ne face să oscilăm în obţinerea performanţei? Care este diferenţa între cei care au performanţă şi cei care au potenţial?Răspunsul la aceste întrebări stă în formula de mai jos:

Performanţă = Potenţial – Interferenţe

 Deci reducând interferenţele putem să creştem performanţa. Este important să putem controla principalele surse interne de întreruperi. Aceste interferenţe se află de cele mai multe ori în sistemul nostru intern de convingeri limitative. Ce este acea mică voce din interiorul nostru care ne ajută sau ne poate încurca în ceea ce vrem să facem? Acest mic adversar depinde de „jocul interior” şi este alcătuit din următoarele elemente:

1. Cum percepem realitatea exterioară
2. Ce emoţii avem
3. Ce gândim
4. Ce ne imaginăm

Sunt 5 stiluri de gândire sau temeri care ne blochează starea de eficienţă (de flux):
1.Stilul aprobator induce gândul ’’fă pe plac celorlalţi’’. Acest stil mă face să-mi pierd autenticitatea şi să-mi pun întrebarea: ’’ce vor spune ceilalţi despre mine’’. 
2.Stilul perfecţionist induce gândul ’’fi perfect’’. Acest stil mă face să caut perfecţiunea cu preţul dezvoltării, adică să fac doar acele activităţi unde sunt sigur că sunt foarte bun. Un perfecţionist se va bolca în momentul în care lucrurile nu ies aşa cum şi-a propus el.
3.Frica de deschidere emoţională inseamnă: frica de a nu părea tare, frica de a nu controla emoţiile, de a nu arăta ce simţi. Există organizaţii unde a-ţi arăta emoţiile este un semn de slăbiciune.
4.Frica de evaluare. Frica că nu este destul de bun îşi are originea în relaţia cu părinţii, profesori sau antrenorii critici, care nu au validat aspectele pozitive. Evaluarea orientată pe feedback negativ poate duce la această frică.
5.Frica de ratare. “De meciul asta depinde tot viitorul tău. Această prezentare este esenţială. Această vânzare este ultima. Nu te vei mai întâlni cu oportunitatea asta. E viaţa ta în joc. Este ultima şansă.” Aceste gânduri creează  o supramotivare care induce crispare şi anxietate.

Aceste frici îşi au originile în perioada primei copilării sau în perioada de dezvoltare şi de formare a personalităţii. Ele pot fi tratate prin conştientizarea acestor mecanisme limitatoare şi redescoperirea potenţialului maxim specific exprimării adevăratei IDENTITĂŢI. În cazul în care aceste frici revin obsesiv, atunci putem să apelăm la un psiholog. În România, la nivelul percepţiei, mersul la psiholog este echivalent cu nebunia. Poate trecând peste această credinţă limitatoare, putem să avem nenumărate beneficii la capitolul autocunoaştere  mergând la un coach sau psiholog.

Iată câteva întrebări pe care ni le putem pune:

Câtă încredere am în actualul nivel de cunoştinţe, abilităţi, motivare şi energie?

Cum îmi aleg priorităţile?

Cum îmi controlez munca, dedicaţia, comunicarea?

Îmi este frică de greşeli, a arăta diferit sau să-mi spun punctul de vedere?

Care sunt experienţele sau presupunerile care mă ţin pe loc?

Iată câteva căi prin care putem controla “jocul intern”.

• Intrare în starea optimă: Cum intri în zona de flux? Folosiţi ancorele positive, adică amintirea unui moment plăcut din trecut, ascultarea unei melodii care vă energizează, utilizarea exerciţiilor de alinierea a centrilor energetici.
• Stabilirea ţintei: Unde vrei să ajungi? Ştii care îţi este ţinta, obiectivul, visul? Alice în Ţara Minunilor se întreba la o bifurcaţie:

-        “Pe unde să o iau?”

-        “Unde vrei să ajungi?”

-        “Nu ştiu.”

-        “Atunci nu contează pe unde mergi.”

• Gândire pozitivă: Cum interpretăm succesul şi eşecul? Oamenii devin ceea ce gândesc cel mai mult. Oamenii poartă cu ei imagini despre cine sunt şi cum performează. Aceste imagini încorporează atât succese cât şi eşecuri. De multe ori memoria eşecurilor devine mai prezentă decât imagininile succeselor. Este esenţial să întărim succesele avute pentru a construi încrederea în abilităţile noastre şi pentru a ne atinge obiectivele.
• Managementul stresului: Cât de antrenat eşti pentru a face faţă situaţiilor stresante? Unii oameni pot să performeze foarte bine când sunt în situaţii favorabile, dar să fie foarte neproductivi în situaţii nefavorabile, când sunt în situaţii stresante sau în conflict cu cineva. Iată câteva metode de a face faţă stresului: conştientizarea factorilor de stres, recadrarea situaţiilor, tehnici de respiraţie.
• Controlul atenţie: Care sunt tehnicile mă ajută să mă concentrez şi să menţin atenţia în momentele critice? O resursă foarte rară în zilele noastre nu sunt ideile şi talentul, ci atenţia însăşi. Pe măsură ce cerinţele de a ne dezvolta atenţia cresc, felul în care răspundem acestor cerinţe a rămas pe loc.
• Vizualizare şi imaginaţie. Ce vezi este ceea ce obţii. Îţi imaginezi sistematic rezultatul pe care doreşti să-l obţii? Omul modern occidental îşi foloseşte preponderant emisfera stangă, responsabilă cu gândirea logică şi raţiunea. Partea dreaptă, creativă şi responsabilă cu gândirea holostică şi intiutivă este foarte puţin folosită. Vizualizând ceea ce ne dorim, ne dezvoltăm o energie mai mare, încredere, o stare de “flux” şi concentrare pentru a realiza obiectivul. Stimularea părţii creative ne face automat să punem în funcţiune mecanisme care ne vor ajuta în atingerea a ceea ce ne dorm. Această capacitate se dezvoltă prin training sistematic.

Pentru a avea eficienţă maximă este bine să aveam o abordare integrată şi personalizată a celor 5 abilităţi. Cele 5 abilităţi pot fi învăţate separat, dar exersate integrat. Cele 5 abilităţi este bine să fie adaptate fiecărei persoane, funcţie de stilul personal şi obiective. Stilul personal poate fi identificat cu ajutorul instrumentelor LIFO şi Human Synergistics.